O femeie a vrut să ştie cum poate trece mai uşor peste pierderea cuiva drag. Răspunsul acestui bătrân este copleşitor

Există un rămas bun în fiecare salut, aşa cum există un sfârşit în orice început. Ştim cu toţii că finalul nostru inevitabil este să părăsim această lume cu speranţa că am avut un aport pozitiv şi că am transformat-o într-un loc mai bun.

Cu toate acestea, în ciuda faptului că face parte din ciclul vieţii, ori de câte ori pierdem pe cineva pe care-l iubim, în inima noastră se crează un gol. Este doar unul dintre cele mai grele lucruri pe care trebuie să le depăşească oamenii – să sufere atunci când persoana iubită ne părăseşte.

Moartea lasă o durere care este dificil de vindecat. Faptul că nu-i vei mai vedea niciodată pe cei dragi şi nici nu le vei mai putea auzi vocile, face ca totul să fie şi mai dureros.

O femeie care a experimentat pierderea celui mai drag prieten, a căutat un sfat pe Reddit – o cunoscută comunitate online. Era profund îndurerată de moartea lui şi încerca să găsească pe Reddit pe cineva care să-i dea un sfat pentru a trece mai uşor peste realitatea devastatoare… faptul că niciodată nu va mai putea să-l îmbrăţişeze pe cel mai bun prieten al ei.

„Prietenul meu a murit. Nu ştiu ce să fac.”

Mulţi utilizatori ai platformei Reddit şi-au împărtăşit propriile experienţe, cei mai mulţi dintre ei exprimându-şi condoleanţele faţă de pierderea femeii. Printre reacţiile pe care această postare le-a strâns, comentariul venit din partea unui om bătrân a fost votat ca fiind cel mai cinstit şi mai frumos răspuns.

Iată răspunsul bătrânului la suferinţa femeii, care a acumulat cele mai multe voturi.
„Ei bine, hai să vedem. Sunt bătrân. Ceea ce vreau să spun este că am supravieţuit (până acum) şi mulţi oameni pe care i-am cunoscut şi i-am iubit nu au făcut-o. Am pierdut prieteni, cei mai buni prieteni, cunoscuţi, colegi, bunici, mamă, rude, profesori, mentori, studenţi, vecini şi o mulţime de alţi oameni. Nu am copii şi nu-mi pot imagina durerea pe care trebuie să o simţi când pierzi un copil. Dar iată părerea mea:”

„Aş vrea să pot spune că te obişnuieşti ca oamenii să moară. N-am făcut-o niciodată. Nici nu vreau. Se creează un gol în interiorul meu ori de câte ori cineva drag părăseşte această lume, indiferent de circumstanţe. Dar nu vreau să ‘nu conteze’. Nu vreau să fie ceva trecător. Cicatricile mele sunt o dovadă a dragostei şi a relaţiei pe care o aveam cu acea persoană. Iar dacă cicatricea este profundă, cu siguranţă la fel a fost dragostea. Aşa trebuie să fie.”

„Cicatricile sunt mărturii ale vieţii. Cicatricile sunt un testament pe care îl pot iubi profund, îl pot trăi intens şi fie că îmi este tăiat sau chiar scobit, pot să îl vindec şi să continui să trăiesc şi să iubesc. Şi ţesutul cicatrizat este mai puternic decât a fost vreodată carnea. Cicatricile sunt un testament al vieţii. Cicatricile sunt urâte doar pentru oamenii care nu le pot vedea.”

„În ceea ce priveşte suferinţa, vei descoperi că aceasta vine în valuri. Când o navă ajunge să naufragieze, te scufunzi cu tot cu epavă. Tot ce pluteşte în jurul tău îţi aminteşte de frumuseţea şi măreţia navei care a fost şi nu mai este. Tot ce poţi face este să încerci să pluteşti. Găseşti o bucată din epavă şi te agăţi de ea un timp. Poate e ceva fizic. Poate este o amintire frumoasă sau o fotografie. Poate fi o persoană care pluteşte şi ea. Pentru o vreme, tot ce poţi face este să pluteşti. Să rămâi în viaţă.”

„La început, valurile sunt înalte de 30 de metri şi se prăbuşesc peste tine fără milă. Vin la 10 secunde unul după altul şi nu îţi dau timp să-ţi tragi răsuflarea. Tot ce poţi face este să te ţii bine şi să pluteşti. După un timp, poate săptămâni, poate luni, vei descoperi că valurile sunt încă înalte de 30 de metri, dar vin mai rar. Când ajung la tine, ele încă se prăbuşesc peste tine şi te spulberă.

Dar între timp, poţi respira, poţi funcţiona. Nu ştii niciodată ce va declanşa suferinţa. Ar putea fi un cântec, o fotografie, o intersecţie de străzi, mirosul unei ceşti de cafea. Poate fi vorba despre orice… şi valul se prăbuşeşte peste tine. Dar între valuri există viaţă.”

„Se va întâmpla mai devreme sau mai târziu şi este diferit pentru toată lumea. Veţi descoperi că valurile sunt de numai 20 de metri înălţime. Sau înalte de 10 metri. Şi pe măsură ce vor veni către voi, distanţa dintre ele va fi din ce în ce mai mare. Le veţi vedea venind. O aniversare, o zi de naştere, un Crăciun sau o aterizare pe un aeroport. Le veţi vedea că vin şi de cele mai multe ori veţi fi pregătiţi.

Iar când se vor prăbuşi peste voi, veţi şti că într-un fel veţi ieşi la suprafaţă pe cealaltă parte. Uzi leoarcă, stropiţi, încă agăţaţi de o mică bucată de epavă, dar veţi ieşi.”

„Luaţi aminte de la un om în vârstă. Valurile nu se opresc niciodată şi într-un fel nici nu vreţi ca asta să se întâmple cu adevărat. Dar veţi învăţa să le înfruntaţi. Şi alte valuri vor veni către voi. Şi voi le veţi face faţă şi acestora. Dacă sunteţi norocoşi, veţi avea o mulţime de cicatrici ca urmare a multor iubiri. Şi o mulţime de naufragii.”

Decesul unei persoane iubite vă va lăsa cu o durere care nu se vindecă niciodată pe deplin, dar dragostea pe care aţi format-o şi aţi împărtăşit-o vă va lăsa mereu cu o amintire pe care nimeni nu o va putea şterge vreodată.

Cei pe care îi iubim niciodată nu ne părăsesc cu adevărat. Mahatma Gandhi spunea: „Un laş este incapabil să îşi exprime iubirea; doar cei curajoşi pot să facă acest lucru.” Distribuiţi dacă şi voi sunteţi de acord!